Rezultatele cu adevărat bune nu se construiesc singure - în spatele lor stă întotdeauna o echipă unită. La eMudding credem că succesul vine din colaborare, încredere și din dorința de a evolua împreună.
De aceea, ultimul weekend din februarie a fost dedicat consolidării echipei. Într-un cadru liniștit, la marginea pădurii locale, ne-am întâlnit pentru a lucra la unul dintre cele mai importante lucruri pentru noi: modul în care colaborăm și ne susținem reciproc, dar și pentru a îmbunătăți comunicarea între colegi și între departamente diferite ale companiei.
Observație: da, știm la ce te gândești: "Team building eMudding la o casă?! 😄 În mod normal ar fi trebuit să fie la munte și să rămâneți și peste noapte acolo." Din păcate, de data asta nu s-a putut organiza așa, dar poate data viitoare.
De vineri până duminică, o vilă primitoare a devenit spațiul nostru de lucru și interacțiune. Departe de agitația zilnică și de mediul online, ne-am concentrat pe ceea ce contează cu adevărat: să ne cunoaștem mai bine să înțelegem provocările și perspectiva fiecărei departamente și să îmbunătățim comunicarea dintre oamenii din echipă. Programul a îmbinat strategic activitățile de problem-solving cu momente de relaxare și discuții informale.
_1773230305.png)
_1773224874.png)
Analiză sub Presiune: Studiul de Caz de 90 de Minute
Pe parcursul weekendului am participat la diverse activități de team building, fiecare fiind concepută să ne provoace să comunicăm mai eficient. Însă momentul care a pus cu adevărat echipa la încercare - și care a devenit punctul culminant al evenimentului - a fost studiul de caz de 90 de minute.
Bazată pe un scenariu real de business eMudding, provocarea ne-a pus în fața unei situații ipotetice de criză. Împărțiți în două echipe, a trebuit să analizăm rapid contextul și să găsim soluții care să mențină echilibrul între eficiența logistică și promisiunea făcută clienților noștri.
La final, ambele echipe au demonstrat că, în fața unui obstacol, creativitatea și rigoarea analitică sunt singurele noastre ”troliuri” eficiente.
_1773224906.png)
Socializare, Gătit și Conversații de Noapte
După activitățile intense și provocările intelectuale, am revenit la lucruri simple, dar esențiale pentru orice echipă: timpul petrecută împreună. Seara a fost dedicată socializării și momentelor relaxate care ne-au adus mai aproape unii de alții.
Gătitul împreună nu a fost despre pregătirea mesei, ci despre colaborare, organizare și bucuria de crea ceva împreună. Fiecare a contribuit în felul său, iar rezultatul a fost nu doar o masă bună, ci și o experiență autentică de echipă.
Pe măsură ce seara a continuat, conversațiile s-au prelungit până târziu în noapte, oferindu-ne ocazia să ne cunoaștem dincolo de rolurile profesionale. Astfel de momente sunt cele care transformă un grup de colegi într-o echipă unită și creează amintiri care rămân mult timp după încheierea weekendului.
_1773231130.png)
_1773229317.png)
Cu o echipă mai unită și mai motivată, ne întoarcem la lucru pregătiți să continuăm călătoria eMudding - mai departe, mai bine, împreună!